Când tânărul pui se aruncă din cuib (sau e aruncat!) ca să zboare…
Cam aşa aş rezuma într-o propoziţie ceea ce se întâmplă cu April, personajul principal al acestei adorabile cărţi. Povestea – plină de întâmplări, amuzantă, cu răsturnări de situaţii şi suspans (nu neapărat unul de thriller) – are o profunzime pe care n-o bănuieşti la prima vedere, şi ne dezvăluie cum ajunge eroina noastră să se descurce, până la urmă, pe cont propriu în multe din problemele (mai mult sau mai puţin specifice vârstei) cu care se confruntă.
Pe scurt, subiectul e următorul: April, o fată de şaisprezece ani care stă cu tatăl ei şi cu mama vitregă (adevărata ei mamă fiind stabilită cu fratele mai micla Paris), reuşeşte printr-o minciună să evite mutarea din oraş, convingându-şi tatăl s-o lase să rămână pentru a-şi termina anul şcolar la prietena ei cea mai bună, Vi. Locuind singure (mama lui Vi este plecată pentru luni bune în turneu), fetele „îşi fac de cap”, încercând să-şi ducă viaţa aşa cum cred ele că e mai bine. În vertijul acesta este implicată mai multă lume, băieţi şi fete. Iar April trebuie să jongleze cu un triunghi amoros, să-şi rezolve singură problemele şi să accepte faptul că lumea ei, cu atâta grijă construită până atunci, s-ar putea nărui pur şi simplu… odată cu fiecare lucru pe care n-ar fi trebuit să-l facă.
La un nivel mai profund, dincolo de „nebuniile adolescenţei”, autoarea urmăreşte transformările prin care personajul aproape-desprins-de-copilărie devine aproape-adultul-care-va-fi. Şi aflăm cum, rând pe rând, miturile copilăriei – lumea ei sigură şi stabilă, familia fericită, căldura sufletească a propriului cămin, tatăl atotputernic şi care are soluţii pentru toate cele, mama zână bună care alină toate suferinţele, iubirea ideală (”fulgerul” în cazul de faţă) – au fost şi sunt spulberate, apoi renasc, transformate în urma unor experienţe mai mult sau mai puţin fericite, pentru a-i întregi personalitatea.
Toată această dinamică este excelent construită narativ, iar personajele au substanţă.
Şi îţi dai seama că, de fapt, este povestea unui „zbor” de maturizare, cu urcuşurile şi coborâşurile lui, implicând asumarea de riscuri, dar şi de responsabilităţi, iar la capătul lui lumea e iarăşi (dar altfel) frumoasă, şi iubirea ajunge să fie din nou „fulgerul care loveşte o singură dată într-un loc. Iar când loveşte, se cunoaşte…”
Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere de Jennifer E. Smith
Cartea care va fi în mâinile voastre de Ziua Îndrăgostiților nu este una tipică de YA love story sau romance. Nu este siropoasă şi uşurică, s-o poţi citi pe plajă (nici nu va recomand să încercaţi aşa ceva zilele acestea!) sau în metrou ori autobuz.
Totuşi este o carte care vă va fascina şi vă va pune pe gânduri. Este plină de dinamism psihic, de întâmplări surpriză, de strângeri de inimă, de mâhniri, gesturi şi tăceri pline de înţeles – o proaspătă şi realistă poveste contemporană de dragoste.
Subiectul, pe scurt, e următorul: Hadley Sullivan întârzie patru minute, îndeajuns cât să piardă avionul care trebuia să o ducăla Londra, ca să participe la nunta tatălui său (a doua!) cu viitoarea mamă vitregă, pe care n-o cunoscuse până atunci. Aşteptând următoarea cursă spre Londra, în aglomerata sală de aşteptare a aeroportului, Hadley îl întâlneşte pe băiatul „perfect”. Numele lui este Oliver, este britanic şi va sta în avion pe acelaşi rând cu ea. O noapte împreună în avion le dă posibilitatea să se descopere unul pe celălalt, de parcă zborul ar fi durat o viaţă. La sosire, cei doi se pierd unul de altul, şi începi să te întrebi dacă soarta îi va face să se întâlnească din nou. Rămâne să aflaţi singuri asta, citind romanul.
Totul se petrece în 24 de ore, dar naraţiunea e atât de densă, încât cu greu realizezi scurtimea poveştii. Relaţia lor debutează cu poticneli, cu indicii interpretate greşit şi se derulează cu acţiuni neduse până la capăt, sau pripite, dând dureri şi bătăi de cap. E multă curiozitate, dorinţă, nerăbdare şi, în acelaşi timp, multă durere sufletească în fiecare, şi tocmai în asta constă realismul poveştii – ambele personaje se confruntă cu situaţii dificile în familie, care le influenţează comportamentul, nu numai al unuia faţă de celalalt, ci şi faţă de restul lumii. Insă eroii noştri au caractere frumoase şi autentice. Ambii trec prin suferinţele palpabile ale maturizării, fiind în pragul vârstei de adult – şi totuşi sunt încă nişte copii, vulnerabili şi tensionaţi (cât regretă Hadley neputinţa de a se consulta cu Domnul Elefant, jucăria ei de pluş, aşa cum o făcea când era mică, la îndemnul tatălui ei, pentru a-şi alina toate durerile şi a-şi alunga toate temerile!), încercând să se simtă confortabil în propria piele, în timp ce se lansează într-o relaţie, diferită de toate cele de până atunci, cu sexul opus.
Jennifer E. Smith ne demonstrează, deloc matematic, dar extrem de convingător, că există dragoste la prima vedere: nebună, complicată, omenească, care e mult mai mult decât dorinţă şi atracţie fizică. Iar povestea spusă de ea e mai mult decât una despre doi oameni care se îndrăgostesc unul de celălalt – este povestea a doi oameni care constată că dragostea adevărată este ceva ce nu poate fi controlat, sau stăpânit: este esenţa prin care fiecare se descoperă pe sine.
DE LA 1 FEBRUARIE 2013 ÎN LIBRĂRII
Totuşi este o carte care vă va fascina şi vă va pune pe gânduri. Este plină de dinamism psihic, de întâmplări surpriză, de strângeri de inimă, de mâhniri, gesturi şi tăceri pline de înţeles – o proaspătă şi realistă poveste contemporană de dragoste.
Subiectul, pe scurt, e următorul: Hadley Sullivan întârzie patru minute, îndeajuns cât să piardă avionul care trebuia să o ducăla Londra, ca să participe la nunta tatălui său (a doua!) cu viitoarea mamă vitregă, pe care n-o cunoscuse până atunci. Aşteptând următoarea cursă spre Londra, în aglomerata sală de aşteptare a aeroportului, Hadley îl întâlneşte pe băiatul „perfect”. Numele lui este Oliver, este britanic şi va sta în avion pe acelaşi rând cu ea. O noapte împreună în avion le dă posibilitatea să se descopere unul pe celălalt, de parcă zborul ar fi durat o viaţă. La sosire, cei doi se pierd unul de altul, şi începi să te întrebi dacă soarta îi va face să se întâlnească din nou. Rămâne să aflaţi singuri asta, citind romanul.
Totul se petrece în 24 de ore, dar naraţiunea e atât de densă, încât cu greu realizezi scurtimea poveştii. Relaţia lor debutează cu poticneli, cu indicii interpretate greşit şi se derulează cu acţiuni neduse până la capăt, sau pripite, dând dureri şi bătăi de cap. E multă curiozitate, dorinţă, nerăbdare şi, în acelaşi timp, multă durere sufletească în fiecare, şi tocmai în asta constă realismul poveştii – ambele personaje se confruntă cu situaţii dificile în familie, care le influenţează comportamentul, nu numai al unuia faţă de celalalt, ci şi faţă de restul lumii. Insă eroii noştri au caractere frumoase şi autentice. Ambii trec prin suferinţele palpabile ale maturizării, fiind în pragul vârstei de adult – şi totuşi sunt încă nişte copii, vulnerabili şi tensionaţi (cât regretă Hadley neputinţa de a se consulta cu Domnul Elefant, jucăria ei de pluş, aşa cum o făcea când era mică, la îndemnul tatălui ei, pentru a-şi alina toate durerile şi a-şi alunga toate temerile!), încercând să se simtă confortabil în propria piele, în timp ce se lansează într-o relaţie, diferită de toate cele de până atunci, cu sexul opus.
Jennifer E. Smith ne demonstrează, deloc matematic, dar extrem de convingător, că există dragoste la prima vedere: nebună, complicată, omenească, care e mult mai mult decât dorinţă şi atracţie fizică. Iar povestea spusă de ea e mai mult decât una despre doi oameni care se îndrăgostesc unul de celălalt – este povestea a doi oameni care constată că dragostea adevărată este ceva ce nu poate fi controlat, sau stăpânit: este esenţa prin care fiecare se descoperă pe sine.
DE LA 1 FEBRUARIE 2013 ÎN LIBRĂRII
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu