sâmbătă, 19 ianuarie 2013

In pregatire la Leda

Moştenirea Familiei Van Alen (Sange Albastru, vol. 4) - Melissa de la Cruz  

OARE NU CUMVA EXISTĂ IUBIRI PENTRU CARE MERITĂ SĂ MORI? Acţiunea celui de-al patrulea volum al seriei ─ considerat de cititori cel mai bun de până acum! ─ începe la un an după evenimentele din Revelaţii, încheiate cu oribilul masacru din Rio.

„Există multă aventură, romance, branduri faimoase şi chiar istorie clasică în acest nou episod; fanii seriei Sânge Albastru nu vor fi dezamăgiţi.” – VOYA


Multe s-au petrecut în acest an. Schuyler şi Oliver au decis să fugă din New York după ce Schuyler a fost învinuită pe nedrept de Conclav pentru moartea bunicului ei, Lawrence Van Alen; acum sunt amândoi la Paris, încercând să obţină o audienţă la conducătoarea Conclavului european, de la care speră să primească protecţie şi sprijin. Schuyler nu mai este fetiţa timidă şi nesigură din primul volum al seriei; puterile ei au crescut şi are nevoie de tot ajutorul posibil pentru a-şi urma misiunea pe care i-a încredinţat-o bunicul său. Cât despre relaţia ei cu Jack, ştie că lui îi este menit să fie alături de Mimi, iar ea deja a ales să rămână cu Oliver. Şi totuşi, oare nu cumva se repetă povestea mamei ei? Oare nu cumva există iubiri pentru care merită să mori?

Mimi s-a alăturat echipei de Venatori condusă de Kingsley Martin, cu care străbate lumea în căutarea lui Jordan, surioara răpită a lui Bliss, care poartă în ea spiritul Străjerului. Personajul lui Mimi capătă acum dimensiuni profunde şi personalitatea ei, cândva unidimensională şi antipatică, suferă schimbări, dovedind că există în ea disponibilităţi pentru pasiune, dar şi compasiune.

Bliss Llewellyn joacă şi ea un rol esenţial, căci a devenit un Sânge Argintiu şi în trupul ei sălăşluieşte un spirit malefic şi puternic. În vreme ce luptă să-şi recapete controlul asupra trupului, minţii şi viitorului ei, trebuie să găsească forţa de a se elibera de Vizitator ─ sau e sortită să fie sclava lui pentru eternitate?

Saga celor cu Sânge Albastru continuă, şi lumea lor plină de glamour, dar şi de taine străvechi ni se dezvăluie din nou în povestea rostită pe rând de Schuyler, Mimi şi Bliss. Dragoste, secrete, îngeri şi demoni, revelaţii, întâmplări neaşteptate şi o schimbare uluitoare a personajelor ─ toate îşi au locul lor în roman, alcătuind o lectură alertă şi captivantă şi ajutând cititorul să se implice în vieţile personajelor şi să îşi dea seama că ceea ce se petrece în poveste are nişte dimensiuni mai mari decât şi-ar fi putut el imagina. Acum, nu mai e vorba doar despre vampiri şi romance ─ este vorba despre lupta constantă şi implacabilă dintre bine şi rău.

....................................................................................................................


Viata ca un joc de crochet - Kate Atkinson 


A fost odată ca niciodată o pădure imensă, Lythe – vastă şi impenetrabilă, ascunzând în inima ei un mister. Iar la începuturile sale, în acest loc trăia o familie înstărită, Fairfax, într-un conac pe care-l vizitase însăşi măreaţa Gloriana.

Dar odată cu trecerea veacurilor, pădurea a fost distrusă şi înlocuită de străzi purtând numele copacilor de odinioară. Familia Fairfax şi-a pierdut strălucirea... ajungând să locuiască în Casa Arden aflată la capătul Intrării Păduceilor. Iar despre ea cu greu se mai putea spune că era o familie...

Şi mai erau aşa: Vinny (“mătuşa din iad”) – cu pisicile sale şi cu chipul ei ca un măr pădureţ; Gordon, care de şapte ani uitase de familia lui, iar când şi-a adus aminte de ea, s-a întors aducând cu el o Debbie grasă, care împărţea o singură celulă de creier cu un pudel; şi cei doi copii, Charles şi Isobel.

Charles, băieţelul pierdut, cu obrajii ciuruiţi de acnee, care-şi petrecea timpul aşteptând, pe de o parte, să fie vizitat de extratereştri, şi pe de alta, întoarcerea mamei sale.

Iar povestirea este spusă de enigmatica Isobel... Născută în casa de pe străzile copacilor, ea descoperă o ruptură în textura timpului şi astfel călătoreşte prin diversele lui găuri de vierme şi coridoare. Isobel are şaisprezece ani şi, la fel ca fratele său, aşteaptă şi ea să se întoarcă mama lor – Eliza, zveltă şi periculoasă, mirosind a tabac, a parfum Arpège şi a sex –, a cărei dispariţie este o parte din misterul care continuă să rămână ascuns în inima pădurii.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu